Vrei să împarți profitul aferent trimestrului 1 din 2021? Există noi obligații privind bilanțurile interimare (și noi amenzi)

Primul trimestru din 2021 se va încheia peste două săptămâni, ceea ce înseamnă că firmele care au înregistrat profit în acest început de an vor putea începe demersurile necesare împărțirii dividendelor interimare. Pentru a împărți profitul trimestrial, companiile sunt obligate să facă situații financiare interimare, iar legislația a fost modificată recent pentru a introduce noi obligații și amenzi în legătură cu acest tip de bilanț.

Pentru împărțirea trimestrială a dividendelor, din profitul trimestrului 1 din 2021, primul pas procedural este inventarierea patrimoniului, conform Ordinului Ministerului Finanțelor 3.067/2018. Iar al doilea pas procedural este întocmirea situațiilor financiare interimare la 31 martie 2021.

Practic, bilanțurile interimare pot fi întocmite numai în baza unei inventarieri a patrimoniului, iar dividendele interimare pot fi împărțite numai în baza bilanțurilor interimare, în măsura în care există profit de împărțit. Ulterior, situațiile financiare interimare se transmit la unitățile Ministerului Finanțelor în 30 de zile de la aprobarea lor în adunarea generală a asociaților.

Așa cum scriam mai sus, în legătură cu situațiile financiare interimare avem, mai nou, câteva obligații și amenzi introduse prin OUG 13/2021.

Înainte de orice, companiile sunt obligate de-acum să auditeze situațiile financiare interimare. În caz contrar, acestea vor risca să fie amendate cu sume cuprinse între 30.000 și 40.000 de lei. Totodată, s-a introdus obligativitatea de a arhiva bilanțurile respective timp de zece ani.

Apoi, s-au stabilit amenzi pentru neîntocmirea, nesemnarea și nedepunerea în termen, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, a situațiilor financiare interimare:

  • pentru neîntocmire și nesemnare – amendă între 2.000 și 3.000 de lei;
  • pentru nedepunerea în termenul legal:
    • amendă între 300 și 1.000 de lei pentru o întârziere între una și 15 zile lucrătoare;
    • amendă între 1.000 și 3.000 de lei pentru o întârziere între 16 și 30 de zile lucrătoare;
    • amendă între 1.500 și 4.500 de lei pentru o întârziere mai mare de 30 de zile lucrătoare.

În fine, nedepunerea deloc a situațiilor financiare interimare poate fi sancționată cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.

Foarte important este că noile amenzi se aplică din data de 28 martie 2021, astfel că ele sunt valabile începând cu bilanțurile interimare aferente anului curent.

Cu toate că a trecut un an de când pandemia de coronavirus a început să-și pună amprenta și pe mediul de afaceri din România, prudența ar fi în continuare de preferat, atunci când vine vorba de împărțirea profitului. Conform specialiștilor, firmele ar trebui să facă o analiză a situației din primul trimestru al anului și a estimărilor pentru următoarele trei trimestre și abia apoi să ia o decizie.

România a fost în starea de urgență între 16 martie și 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 s-a trecut la starea de alertă, care e programată momentan (cel puțin) până pe 12 aprilie 2021. Încă este greu de apreciat când am putea vorbi de o relaxare a restricțiilor impuse persoanelor fizice și juridice, în condițiile în care campania de vaccinare anticoronavirus este abia la început.

Dacă pentru companiile a căror activitate înregistrează o creștere pe fondul epidemiei dividendele interimare ar putea fi o soluție bună, nu același lucru se poate spun despre cele cu activitate întreruptă sau redusă.

Sursa: avocatnet.ro

Share: